E usor a scrie bloguri cand nimic nu ai a spune...

Mi-am permis aceasta parafraza dupa Mihai Eminescu, chiar astazi, la comemorarea a 120 de ani de la moartea sa. Imi cer scuze ca ii asociez imaginea unui artist al cuvintelor si al sensurilor cu cea a unor criminali in serie din universul semantic. Gramatica este o povara pentru Paul, un obstacol pe care daca nu poate sa il treaca, il calca in picioare, il macelareste. Pornind de la pleonasmul din descrierea blogului (“parerile mele subiective”), lectura blogului devine o aventura agramata, un traseu sinuos printre forme gresite de plural, dezacorduri, cratime invizibile, semne de punctuatie atipice si monumente ale prostiei. Desi pare o provocare interesanta, abordarea acestui traseu va va provoca greturi si senzatia ca ati trecut printr-o lobotomie. “Cel mai perfect fruct”, “lumea pleaca cand ne vede”, “dragostea cere sacrifici”, “Ati pune singur perzervativul” sunt doar cateva omagii literare pe care Paul le aduce Prostiei, pe al carei altar a sacrificat morfologia, sintaxa si semantica.
Asa cum l-am mai demascat intr-un comentariu (eliminat cu barbatie in cateva minute de destoinicul nostru protagonist), Paul este un impotent semantic. Nu reuseste sa se faca inteles prin mijloacele literare, astfel ca ne inunda cu constructii cvasi-onomatopeice de tipul: “oooooo”, “aaaaaaaaa”, “NUUUUUUUUUU”, “:P”. “???”, ”.......” etc. Pe langa aceste mostre de maiestrie stilistica isi desavarseste creatia cu insertii din limba engleza, acronime golanesti si mult balast. Paradoxul stilului sau este urmatorul: paul nu spune nimic, dar o face cu multe cuvinte. Lumea blogurilor de proasta calitate se sprijina pe clisee, vanitate si umor indoielnic, iar “eminenta cenusie intergalactiva” Paul este un reprezentant de seama al ei.

Din pacate, va urma...